Eroii

Acestia sunt evident din universurile Blizzard : Starcraft, Warcraft, Diablo, World of Warcraft. Si mai nou si  Lost Vikings :).  Ei pastreaza principalele atribute cu care s-au facut „remarcati” in jocurile lor de provenienta si sunt impartiti in suport, asasini (damage dealer), warrior (tank) si specialist – o clasa noua si care nu poate fi incadrata cu usurinta intr-un tipar cunoscut.

Astfel avem parte de Raynor, un Siege Tank (Sgt. Hammer) , Tycus din Starcraft, Arthas si Illidan din W3, Diablo si Tyrael din D3. Deci game-on, poti sa vezi daca un Siege Tank poate sa ii dea na-na lui Diablo.

Abilitati Raynor  Talente Tychus Abathur specialistul

Comparativ cu LOL si DOTA, eroii incep cu toate abilitatile de la inceput, cu exceptia „ultimatei” care se obtine la level 10 si care poate fi aleasa din 2 variante.  Pentru a compensa lipsa echipamentului din joc, care permitea crearea de diferite build-uri, s-a mers pe un build de abilities  si talents, asemenator cu cel din Diablo 3. Astfel, la niste intervale de level bine stabilite ai de ales un talent (dintr-un total care variaza intre 3 si 5) care iti permit sa faci diverse combinatii. Unele talente iti imbunatatesc abilitatile primare, altele iti permit sa folosesti niste skill-uri secundare iar altele iti cresc rezistenta, damage-ul sau crit chance-ul.  Per ansamblu as spune ca este un lucru bun, deoarece jocul este astfel mai accesibil, jucatorii mai slabi nemaifiind  privati de obtinerea unui build complet.

Pe langa tipurile de eroi bine-cunoscute, damage-dealer, tank si support mai avem parte un un tip nou – Specialistul. Nu as sti in ce categorie sa ii incadrez pe acestia, deoarece se joaca destul de diferit aducand o bine-meritata variatie. Multi dintre eroii care se incadreaza in acest rol au abilitati bune de siege, altii au summon-uri sau buff-uri puternice. Astfel, Abathur este un erou cu care nu trebuie sa parasesti baza si cu care dai summon la niste creaturi si dai buff-uri pe aliati.  Prima oara cand l-am vazut pe Abathur in actiune am crezut ca este AFK, fiindca statea in baza si mi se parea ca nu face nimic! Drept urmare, ma apucasem sa vociferez pe chat ca ala freaca motanul in baza… Evident, ceilalti din echipa au ras de mine si eu a trebuit sa ma mai documentez. Desi la prima vedere ar parea dezechilibrat, deoarece toate luptele intre echipe vor fi 4 v 5 (din cauza ca Abathur sta in baza), lucrurile nu stau chiar asa, deoarece summon-urile lui sunt puternice si daca sunt lasate de capul lor vor impinge linia cu usurinta.

Momentan nu sunt foarte multi eroi -36 la numar dar este de asteptat ca numarul lor sa creasca pe viitor, fiind inca destule caractere celebre care nu si-au facut aparitia. The Butcher de exemplu (ce zici Butchere? :) ) sau Ragnaros. Fiecare erou poate sa atinga level 10 (in afara jocului propriu-zis), in baza experientei acumulate in timpul jocului, fiecare level aducandu-ti diverese recompense – un skin nou, un mount nou, niste gold etc. Asta asa, ca sa nu te plictisesti si sa lucrezi la fiecare erou in parte.

Economie

Desi jocul este gratuit, cumva cumva trebuie sa isi scoata banii si cei de la Blizzard, ca doar nu sunt ONG.

 Vrei un covor zburator? 9,99 EUR  Un skin? Ieftin, 7,49 EUR Si uite asa faci banul!

Astfel, eroii nu sunt disponibili toti de la inceput. Inspirandu-se din LOL, saptamanal poti juca doar cativa eroi gratuit (pana la 7), ceilalti fiind blocati. Pentru a-i debloca, fie folosesti goldul acumulat in timpul jocului (primesti gold la fiecare joc, in momentul in care bifezi un daily quest, cand atingi anumite levele pe erou sau pe cont) fie bani adevarati. Eroii la lansare sunt destul de scumpi – 9.99 EUR per bucata sau 15 000 de galbeni dar cu timpul se mai ieftinesc. Oricum, daca joci cateva jocuri pe zi o sa incepi sa acumulezi gold intr-un ritm constant, questurile fiind destul de usor de rezolvat. La momentul scrierii articolului am 12000 de gold si  am dat unlock la 4 eroi. Si asta fara sa ma stresez prea mult.

Celor cu portofele generoase le mai stau la dispozitie diverse skin-uri si mount-uri, conturi premium (denumite stimpak) care iti permit sa acumulezi gold si experienta mai rapid. Le multumim pe aceasta cale acestora, deoarece ne permit noua celorlati sa jucam in continuare gratuit :)