Recent, am terminat noul Doom, probabil printre ultimii de pe planeta. Daca tot am reusit sa scap cu viata din Hell si am oprit invazia de monstri (ups, spoilers, nu ai fi banuit asta, nu?), am zis sa las cateva cuvinte aici pentru posteritate.

Un pic de istorie

Experienta mea cu shooterele a inceput de pe vremea Wolfenstein-ului killarind nazisti, a continuat cu Doom, iar lista s-a diversificat pe masura ce a trecut timpul: Duke Nukem, Shadow Warrior, Rise of the Triad (anyone? :)), Star Wars: Dark Forces, Quake 1, 2, Quake 3 Arena, Hexen, Daikatana, Halflife, Unreal, etc, etc. Pe vremea aia nu ratam nimic.. of, dulce copilarie.

Wolfenstein 3d

Cu Wolfenstein 3D, ID Software a intrat in istorie si e considerata compania care a inventat genul First Person 3D Shooter.

Primul Doom, spre deosebire de precursorul Wolfenstein 3D a adus si modul multiplayer, pana la 4 jucatori in retea. Nu am avut ocazia sa joc Doom in retea pe atunci, asa ca primul meu shooter in retea a fost Quake, augmentat cu lungi antrenamente nocturne cu botii (Frogbot) :)

Doom 1993

Jocurile scoase de ID Sofware nu sunt doar definitorii pentru genul 3D Shooter, dar au si fortat gamerii la upgrade-uri hardware serioase: seria Doom a impins trecerea de la 386 la 486, Quake plangea dupa un procesor Pentium, Quake 2 se simtea confortabil doar in compania unui 3dfx Voodoo 1/2, Quake 3 cerea un Voodoo 3 sau un SLI de Voodoo 2 :) iar Doom 3 avea nevoie de o placa video DirectX 8.0 performanta (gen radeon 9700, 9800 pro).

Placa video conteaza..

ca pe vremea cand aveam un P166 MMX cu Voodoo 1 si eram fascinat de apa transparenta din Unreal.

Spre supriza mea placuta, trebuie sa va spun ca un GTX 970 a dus jocul pe ultra in 1900×1200 fara sa gafaie la 60 fps, acompaniat de 12 GB DDR3 si o antichitate de i7 930 @ 2.8GHz. De asemenea am inteles ca performanta creste simtitor cu driverele Vulkan. Daca ai nevoie de un sistem de gaming nou vezi articolul din link.

Laitmotivul pentru care iti rup piciorul si iti dau peste ochi cu el

Doom nu a stat bine la capitol „poveste”, dar in Doom (2016) se pare ca s-au straduit mai mult si povestea e destul de logica si bine inchegata daca ai rabdare sa citesti toate descrierile personajelor, armelor si locatiilor. Te afli pe Marte intr-o unitate militara condusa de Samuel Hayden, un tip extrem de interesant, al carui corp organic a sucombat cancerului si care acum rezida intr-un corp de android. Pamantul pare sa se afle intr-o criza energetica iar o companie dubioasa numita Union Aerospace Corporation (UAC) capteaza energia dintr-o alta dimensiune – aka Hell – folosind Argent Tower.

Doom 2016 Argent Tower

Evident, nu s-au limitat doar la produs energie ci au organizat si diverse „excursii” in Hell, pentru a captura demoni si diverse artefacte. Unul dintre artefacte obtinute si aduse cu succes in baza este un sarcofag in care esti chiar tu bagat la conservare, de demonii din „iad”, probabil dupa prapadul facut intr-un episod anterior.

Doom Marine-ul revine in scena dupa ce se trezeste legat si reuseste sa rupa lanturile care il tin legat de sarcofag. La scurt timp, eroul imbraca Praetor Suit-ul, armura iconica din seriile anterioara, care ii trezeste senzatii familiare.. brrr.

Doom 2016 Praetor Suite

Antagonistul jocului este Olivia Pierce, un om de stiinta care se pare ca a facut un pact cu demonii pentru a deschide un portal pe Marte. Fara prea multe discutii introductive si prezentari plicticoase, baza a sucombat unei invazii venita din Hell, oamenii de stiinta si personalul auxiliar au fost omorati sau transformati in varianta lor mai „antipatica” iar tu esti antidotul acestui cancer.

They are rage, brutal, without mercy,
But you – you will be worse. Rip and tear until it is done.

Gameplay & Environment

Noul Doom este .. ca vechiul Doom , iar asta este un lucru bun. Jocul este extrem de dinamic si cheia succesului e sa te misti in continuu. Te-ai oprit, ai murit. Pack-urile cu viata si munitie mi-au trezit nostalgii placute dar acestea nu sunt singura „resursa” de supravietuire in joc.

Glorry kills sunt noutatea introdusa de Doom (2016) si le poti executa doar cand monstrul este suficient de slabit -> „staggered”.

Glory Kill

sursa gif: kotaku.com

Glorry Kill este ca o fatalitate din Mortal Kombat si in functie de unghiul din care este executa, animatia este diferita si extrem de „apetisanta”: il calci pe cap si il strivesti ca pe o rosie, ii apesi ochii in orbite si ii rupi craniul, ii rupi mandibula, clasicul smuls inima din piept si bagata in gura este de asemenea prezent + multe alte chestii simpatice nerecomandate cardiacilor. Cand executi un Glory Kill monstrul „drop-uieste” mai multa viata si munitie.

Nu putine au fost situatiile in care singura mea sansa de supravietuire a fost sa plonjez in viermuiala demonica pentru a zdrobi un demon ametit si a mai obtine putina viata si munitie.

Arhitectura nivelelor mi s-a parut extrem de bine executata, de la baza UAC aflata pe Marte pana la vacantele petrecute in Hell. Iadul, ca dimensiune alternativa, este vazut ca un puroi, o masa organica asezonata cu sange, organe, monstri si fragmente din ceea ce parte a fi o planeta aproape distrusa (similar cu Outland-ul din Wow – Burning Crusade). Nu de multe ori, in Hell, am avut senzatia ca joc Diablo first person :) De asemenea, pe masura ce avansezi in joc, prin intermediul hologramelor, revezi actiunile echipelor anterioare care au explorat Hell-ul si deznodamantul lor nefericit.

Armele sunt motivul pentru care esti in viata, de la clasicul Shotgun, drujba care are nevoie de benzina pentru a functiona, lansatorul de rachete, pana la monstruosul BFG care curata un nivel intreg dintr-un singur foc.

Doom 2016 BFG

Praetor Suite-ul poate fi upgradat folosind cip-uri de la alte armuri gasite in joc, armele pot fi upgradate si poti activa/gasi diverse rune in joc care imbunatatesc abilitatile Doom Marine-ului. Astfel se da senzatia de o progresie in joc, nu doar killarit si gasit urmatoarea arma. Daca esti genul care cauta fiecare locatie secreta (not me), lungimea gameplay-ul se mareste semnificativ.

Batalia este un haos de la inceput pana la sfarsit si este printre putinele jocuri in care, dupa 4-5h de gameplay, am avut senzatii de ameteala si dureri puternice ale mainilor. Clasicul ascuns dupa o cutie si incarcat arma nu exista, reload-ul fiind eliminat. Momentul cand executi un Glory Kill, este o pauza binevenita pana se executa animatia sangeroasa, timp in care iti poti trage sufletul pt 3-4 secunde. Spre deosebire de Doom 3, jocul nu este horror, nu prea ai cum sa te sperii si sa sari de pe scaun – asa ca te poti focusa pe ce stii mai bine: „Rip and tear until it is done.”

Grafica este superba si jocul se misca silky smooth (cel putin pe sistemul meu). In cel mai clasic stil cu putinta, fiecare nivel principal se termina cu un boss, iar monstrii sunt deliciosi. La propriu. De exemplu, conform descrierii, „pinky” este considerat o delicatesa in Hell de catre ceilalti demoni :) Craniul zburator (de fapt un suflet fara corp) care face charge catre tine a revenit, Cacodemon atat de drag noua in seriile anterioare este mai grasut si simpatic ca niciodata.

O parte din demoni, au fost „alterati” de catre oamenii de stiinta din baza UAC si sunt o combinatie metalo-organica ucigatoare. Dar nu dispera, in multe locatii vei gasi powerup-uri care iti maresc viteza, damage-ul (quad damage) sau te transforma intr-un demon care isi sfasie confratii cu mainile goale. BTW, transformarea in demon e si mai fun in multiplayer ;), dar din pacate multiplayer-ul e unul din punctele slabe ale jocului – dupa 15 minute m-am plictisit si m-am intors la Overwatch.

Concluzie review Doom (2016)

Campania singleplayer din noul Doom se ridica la nivelul asteptarilor si reuseste ceea ce si-a propus: sa reinvie vechiul Doom si sa serveasca celor mai tineri o bucata din istoria care a stat la fundatia shooterelor de azi. First person 3D shooterele nu au inceput cu Counterstrike sau Call of Duty :)

GL & HF!

Review Doom 2016 – intoarcerea in anul 1993
5 (100%) 5 votes