Acest articol (fara pretentia de review) vine la ceva timp dupa ce jocul s-a lansat si am apucat sa diger suficient content-ul, am ajuns lvl 60, am jucat co-op cu un prieten, lansand nucleara si golind quest log-ul.

Preambul

Am jucat si terminat tot ce poarta numele Fallout (mai putin mizeria de pe PS2: Fallout Brotherhood of Steel) si acum mai adaug la lista si mult hulitul Fallout 76. Primele doua Fallout-uri (1, 2) au fost opere de arta, urmate de Fallout New Vegas.

Am apreciat destul de mult DLC-ul de la Fallout 4 – Far Harbor, acesta redandu-mi speranta ca exista ceva talent ramas in studiourile Bethesda, o mana de oameni care au inteles despre ce e vorba in seria originala si care poate vor reusi sa-si lase amprenta si in jocurile viitoare din serie.

Reteta dezastrului

Dar sa revenim. Plasand jocul in West Virginia (o zona care a scapat de bombele nucleare), luand engine-ul deja depasit de Fallout 4, presarand ceva mici imbunatatiri peste el si aruncand o aroma de multiplayer in timp ce visau sa aiba succesul lui Fortnite, Bethesda a crezut ca o sa dea lovitura cu Fallout 76. In schimb, au reusit sa creeze probabil cel mai hulit joc din 2018.

Dar cand nu dai doi bani pe lore-ul preexistent, cand elimini toate NPC-urile umane din univers sub un pretext stupid incorporat in storyline, cand aduci questurile si dialogurile la nivel de MMORPG (parca nu era destul de rau deja in Fallout 4 – vezi „dialog wheel”) si reintroduci bug-uri care au fost reparate de modderi acum multi ani de zile, nu ar trebui sa te miri (ca si companie) de valul de dusmanie care a urmat lansarii.

Exista si un „dar”

Partea foarte buna din joc este arhitectura lumii. Este o lume imensa, incredibil construita, care desi e destul de goala ca si continut, te lasa sa intrevezi potentialul imens pe care putea sa-l aiba jocul. The Mire, Cranberry Bog, Top of the World, orasul complet automatizat Watoga sunt niste zone fantastice, care te provoaca sa le explorezi, dar care te dezamagesc mereu servindu-ti doar questuri superficiale, log-uri preinregistrate ale Overseer-ului si firimituri din povestile unor personaje moarte care nu mai au nicio importanta pentru tine.

Alti jucatori pe care ii intalnesti ocazional (pot fi maxim 24 jucatori pe server) pot fi ignorati cu succes daca iti doresti o experienta single player. In schimb, daca unul initiaza conflictul si celalalt ii raspunde cu aceeasi masura, se activeaza modul PvP si incepe vanatoarea. Mi s-a parut foarte tare ideea cu recompensa pusa pe capul unui player care a declansat conflictul si care a reusit sa-l omoare pe celalalt. De asemenea recompensa este platita chiar din banii celui care a declansat macelul. Daca jefuiesti baza unui alt jucator sau ii faci damage sau o distrugi, iarasi se pune un bounty pe capul tau. Astfel, „bad players” devin content pentru restul :)

Cea mai misto confruntare a fost pe la inceputul jocului cu un jucator care folosea un stealth-boy pentru a deveni invizibil. Cred ca am consumat atunci jumatate din stimpack-uri si ne-am fugarit vreo 10 minute – Predator stuff :). Intre timp am descoperit ca exista o armura legendara cu un efect numit Chameleon. Daca stai nemiscat, devii invizibil si nici nu poti fi targetat in V.A.T.S. – urmatorul pas ar fi sa devii asasin full time.

Dar, de cele mai multe ori nu vei intalni tipenie de om, cu exceptia questurilor „zilnice” si a unui super mutant merchant care se plimba pe harta. Sentimentul de singuratate imprimat de acest joc este destul de puternic, coroborat cu lipsa contentului.

La partile pozitive as mentiona si lighting system-ul din joc, care amelioreaza semnificativ engine-ul invechit al jocului. Am avut multe momente in care pur si simplu am ramas pe loc ca sa admir apusul de soare in desertul radioactiv, razele de lumina care se strecoara printre copacii contorsionati din Bog sau am savurat lumea vazuta din varful liniei Monorail. Mentionez ca joc la rezolutie 2K, cu totul pe maxim pe un i7 8700K@5 GHz, GTX 1080 Ti, 32 GB DDR4, monitor Asus PG279Q@144 Hz cu G-Sync si am peste 100 FPS constant.

Sistemul de building introdus in Fallout 4 pare acum sa aiba mai mult sens in Fallout 76, deoarece baza construita de tine poate fi vazuta de ceilalti jucatori si ei pot si interactiona cu ea, fura stuff, etc. Baza poate fi folosita si ca arma, de cele mai multe ori in end-game. Prima data cand am omorat „The Scorched Queen”, 2 playeri au dat deploy fiecare la cate o mini-baza cu o platforma de turele, la care puteai ajunge urcand pe o scara destul de lunga. Mi s-a parut bestiala treaba asta. De asemenea prietenul cu care am jucat si-a facut ditamai vila pe 3 nivele, cu extractoare de lead si apa exact langa „Fissure Site Prime”. Din balconului lui poti sa vezi cum ies Scorch Beast-urile la plimbare.

Ca sa ajungi sa faci asta, trebuie sa farmezi tot junk-ul pe care il gasesti, sa cumperi planuri pentru camp si de cele mai multe ori sa te lupti cu teroarea numarul 1 din joc: „Over Encumbered”. De fapt cred ca 1/3 din joc am pierdut-o cu gestiunea inventarului si eu nu am facut camp building decat strictul necesar pentru crafting si repair.

Concluzie

Nu mai insist prea mult pe bug-uri (o parte din cele game breaking fiind rezolvate intre timp de patch-uri), ce e prost, cat de des crasheaza si toate partile negative, pentru deja au fost acoperite in tone de review-uri si rant-uri. Sunt complet de acord cu afirmatia ca Bethesda a ingropat seria Fallout si au lansat un Fallout 76 neterminat, neslefuit si cu un complet dispret fata de comunitatea lor (nici nu mai zic de fanii hardcore de Fallout).

Dar ceva totusi m-a tinut sa joc atatea zeci de ore, scormonind efectiv in gunoi. Acum ma intreb daca de fapt am incercat sa descopar un pic de substanta, ceva din fantoma jocurilor din seria originala, pentru a-mi alimenta dorinta mistuitoare de a gusta mai mult… Fallout.

It’s just an empty shell care devine digerabil cand joci cu un prieten. Sa indraznesc sa sper ca va deveni mai bun dupa 1 an de patch-uri si infuzii de content?

Fallout 76 – Chiar atat de rau pe cat se zice?
5 (100%) 5 vote[s]