Ei dragii mosului uite ca in sfarsit  a revenit si  Miniroboto cu un review la un joc. Si asta datorita insistentelor lui Butcher care m-a luat la sentiment si mi-a mai adus aminte de zilele bune in care o buna parte a timpului meu era dedicata activitatii ludice pe calculator. Dar acum, cu o fetita de 2 ani pe baterii si inca un bebe pe drum, fereastra dedicata jocurilor este din ce in ce mai mica. Cu toate acestea, am reusit in perioada sarbatorilor sa ma mai joc putin si ce sa zic, Wolfenstein II – The New Colossus m-a captivat si m-a tinut legat de scaun. Ca urmare, a aparut acest articol in care imi voi impartasi impresiile mele legate de acest joc.

Pe scurt, nazi must die!

Sa omori nazisti nu a fost niciodata mai satisfacator – cel putin asta pare sa fie motto-ul jocului Wolfenstein II- The New Colossus. Din apropiere sau de la distanta, ai cateva modalitati la indemana foarte sangeroase sa iti duci la indeplinirea pasiunea – totul justificat de faptul ca stergi de pe fata pamantului nazisti!

O zi normala la birou

Jocul continua actiunea din Wolfenstein New Order, care se bazeaza pe o istorie alternativa in care nazistii au castigat al doilea razboi mondial (ca tot e la moda acum, vezi serialul „The man in the high castle”). Astfel, nemtii au dezvoltat ei primii bomba atomica si au aruncat-o asupra Manhattan-ului incheind astfel razboiul si extinzand imperiul lui Hitler la nivel mondial. Nu mai exista tari care se sa opuna lui Hitler  – ce a mai ramas este doar o rezistenta -„The Kreisau Circle” care se bazeaza destul de mult pe tehnologia super avansata a unui cult evreiesc (sic!) Da’at Yichud. Aparent si Germania a castigat razboiul tot datorita tehnologie Da’at Yichud, bomba atomica fiind deci o inventie evreiasca, de a lui Soros, deci evreii sunt de vina…

Eroul nostru William J. Blazkowicz  – sau cum ii spun prietenii B.J. or dusmanii Terror Billy revine destul de paradit dupa evenimentele din New Order. Salvat de pretenarii din rezistenta,  jocul incepe cu handicap pentru el –  vedem ca ramane fara o parte din organele interne si introducerea o parcurgem intr-un scaun cu rotile. Si colac peste pupaza viata ii este limitata la 50. Din fericire, nu iti vei petrece foarte mult timp in acest scaun deoarece actiunea jocului va face in asa fel incat sa „sari” din scaunul cu rotile intr-un  exo-body suit mecanic, care fusese utilizat de Caroline, lidera rezistentei. Il vei putea utiliza  deoarece ei nu ii mai este de folos deoarece isi pierde capul. Si asta la propriu, sub barda eroinei negative a jocului Frau Engel.

Gameplay and stuff

Actiunea jocului este in mare parte similara cu cea din New Orders, fiecare nivel avand cativa comandanti  care trebuie eliminati cat mai in liniste ca sa nu traga alarma. In partea de sus a ecranului vei avea un indicator sau 2 care iti arata distanta unde se afla comandantii sau uber-comandantii. Cat mai in liniste inseamna  sa nu te vada nimeni si sa elimini inamici silently, inclusiv comandantul.  In cazul in care te zareste careva, se porneste alarma, intaririle vor incepe sa curga din toate partile si crede-ma alarma scoate un sunet mega enervant si care nu se opreste pana nu razi comandantul de pe fata pamantului. De principu ar trebui sa poti elimina toti comandantii in liniste dar practica m-a „omorat”. Cam in 50% din cazuri comandantii erau atat de adanc ascunsi in nivel incat mi-a fost imposibil sa  aplic skill-urile de „silent ninja” asupra lor. Bine, banuiala mea este ca designerii jocului au facut asta intentionat, ca sa te oblige cumva sa abordezi jocul cat mai variat si sa dezvolti skill-urile si perk-urile puse la dispozitie cat mai armonios.

In cautare de comandanti

Jocul este un la baza FPS action adventure game dar si cu ceva elemente de RPG. Astfel, daca  dai multe head-shot-uri,  iti va creste damage-ul cand tintesti cu arma, daca omori inamici cu grenade, poti si cari mai multe grenade si tot asa. Pe principiul practica te face mai bun. De asemenea, vei avea ocazia sa faci si niste misiuni secundare primite de la NPC-uri, in urma carora vei putea primi niste imbunatatiri la niste „contraptions” pe care le vei gasi de-a lungul jocului. De exemplu poti sa alegi „Ram shackles”, un fel de armura de umeri care iti va permite sa treci prin diverse usi si sa plonjezi asupra inamicilor ca la fotbal american. Dupa ce ai ales-o, un NPC de pe submarinul folosit drept baza de catre rezisenta te va aborda si iti va cere ajutorul cu o problema – va trebui sa eliberezi accesul la o locatie si o poti realiza cu ajutorul armurii de umeri. Drept rasplata vei putea sa regenerezi armura, la fel ca sanatatea, intr-o limita data.

Mare parte din actiunea jocului se desfasoara in diverse interioare si in foarte putine momente ai parte de great wide open. Si atunci cand actiunea are loc in exterior tot esti de fapt ingradit de niste pereti pe laturi. Asta cred ca tine de engine-ul jocului, Id Tech 6 care pare sa fie oarecum limitat in randarea de spatii deschise – vezi si Doom (2016) care a cam mers pe acelasi principiu  – spatii inchise, diverse conducte si fara prea multe spatii deschise. De aia nici nu ai un sniper rifle dedicat. Poti sa pui lunete pe unele arme dar nu e acelasi lucru…  De remarcat oricum ca nivelurile sunt minutios facute, cu tot felul de detalii care mai de care mai interesante si care aduc astfel jocul la viata. Detalii nu numai vizuale, dar si auditive sau informative.

Imagine facuta de o armata de chinezi mici si rabdatori

De exemplu, daca reusesti sa te furisezi cu succes pana aproape de diversi inamici ii poti asculta cum discuta intre ei – in majoritatea cazurilor despre tine, Terror Billy. Ca sa vedeti ca nu au facut o treaba de mantuiala, dusmanii discuta in germana si nu ca in filmele proaste in care o fac intr-o engleza cu accent german. De asemenea, raspandite prin plansi gasesti tot felul de crampeie de informatii raspandite prin ziare, jurnale, insemnari si inregistrari din care iti vei intregi imaginea de ansamblu a lumii si a istoriei ei.

Terror Billy este subiectul principal al oricarei discutii…

Mi-au placut foarte mult si cut-scene-urile, facute cu engine-ul jocului, in care se pun la cale urmatoarele actiuni importante sau sunt pur si simplu amuzanto-stupide. Astfel betia de ziua lui BJ zici ca este din  „The Hangover” si a doua zi chiar trebuie sa refacem o parte din ce s-a intamplat in seara dinainte, exact ca in film, si sa gasim mana mecanica a lui Fergus. Aceasta aparent are o minte a ei proprie si a disparut in timpul evenimentelor din seara dinainte si nimeni nu stie unde a ajuns. Ar mai fi si o scena de amor inter-rasial foarte interesanta dar cea mai epica dintre toate a fost cea cu un Hitler decrepit si paranoic care face un casting pentru un film despre viata lui Terror Billy, pe care aparent doreste sa il regizeze. Tu participi la acest casting, ca aspirant la propriul tau rol si Hitler va constata ca nu prea te pricepi la actorie :). Cel putin in prima parte…

Regizorul si actorii

Revenind la jocul nostru, armele sunt banale,  „nothing to remember” dar faptul ca poti sa tragi cu doua arme in acelasi timp, iti permite niste combinatii interesante. Eu de exemplu am folosit in mare parte din joc, o mitraliera in dreapta si un shotgun in stanga ca sa acopar atat distanta medie cat si apropierea. Rambo ce mama naibii! Vei avea si optiunea sa imbunatatesti armele cu diverse kit-uri de upgrade pe care le poti gasi ascune prin diferite colturi are nivelelor. De asemenea, mai ai posibilitatea sa folosesti si ceva armament greu pe care il vei rechizitiona de la inamici si cu care vei impartasi durere cu marinimie.

This is how i roll!

Deci, in concluzie nazi must die!

Inamicii nu as putea sa spun ca debordeaza de inteligenta, in multe cazuri pozitionandu-ma intr-o camaruta si asteptandu-i pe nazisti sa se repeada pe usa ca mieii la taiere. Mi-a placut ca ai optiunea sa tintesti diverse parti ale corpului si fie sare armura din ei (pe care ulterior o poti refolosi) sau pierd cate un membru purtator de arma.  Nu pot spune ca am avut parte de lupte memorabile, doar spre sfarsit avand parte de o lupta mai intensa cu 2 mini-sefi uber-soldati.

Sfarsitul jocului desi poate pentru unii ar putea parea anti-climatic mie mi-a placut mult si este suficient de satisfacator. Nu ai nici un uber-boss de infrant, nici gloate de inamici – doar razbunare pura si sangeroasa!

Jocul este destul de liniar, nevand nici o optiune sa te abati de la cursul prestabilit. Exact like old school.  Ma rog, poti sa joci misiunile secundare in care omori uber-comandanti, dar practic doar amani inevitabilul. Eu le-am jucat pana am facut rost si de celelalte 2 contraptions, apoi am dat rush sa termin jocul.  Cu toate acestea, Wolfenstein te tine in priza si vrei sa vezi ce se mai intampla mai departe.

Din punct de vedere al cerintelor hardware mi s-a parut decent. Eu l-am jucat pe un i5 4590K, 16 GB de RAM, GTX 1060 6GB la rezolutie 2K pe detalii aproape maxime (Uber) si cred ca a stat in 60 FPS majoritatea timpul. Deci ma astept sa ruleze multumitor si pe configuratii mai slabe.

P.S.  Numai eu ma gandeam la altceva cand il strigau astia prin joc pe nume pe BJ ?!

Wolfenstein II – The New Colossus review
5 (100%) 4 votes