Daca ai vrut sa-ti cumperi o placa video in ultimele luni probabil ai observat ca nu prea mai gasesti nimic pe stoc sau a crescut pretul extrem de mult.

Nu este o eroare de sistem, graficele de istoric pret de pe pcgarage.ro nu s-au dereglat. Aceeasi situatie e si la www.emag.ro, www.altex.ro sau orice alt retailer IT. Problema nu e doar in Romania, ci la toti furnizorii de peste tot.

Grafic istoric pret MSI GeForce GTX 1070 GAMING X 8GB DDR5 256-bit pe pcgarage.ro

Istoric pret GTX 1070

GTX 1060 a ajuns la pret de GTX 1070, GTX 1070 la pret de GTX 1080 si tot asa + bonus nu mai gasesti aproape nimic pe stoc, decat cate un GTX 1060 castrat de 3GB la preturi incredibile de minim 1500 lei.

De ce s-au scumpit placile video?

Motivul e simplu: a crescut cererea pentru GPU-uri de minat ethereum, z.cash si alte cripto-valute.

Au trecut multi ani de cand am auzit de GPU mining si acea epoca o credeam de mult apusa. Pe atunci GPU-urile erau folosite pentru bitcoin mining dar odata cu aparitia de hardware ASIC (Application-specific integrated circuit) au devenit obsolete.

In schimb minatul de ethereum nu beneficiaza in acelasi mod de hardware specializat si inca e profitabil sa fie facut pe generatia curenta de placi video.

Cele mai „lovite” au fost placile video cele de la AMD, deoarece ofera cele mai bune performante in minat raportat la pret, dar nici nVidia nu a scapat. GTX 1060 varianta de 6GB este best buy, dar dupa epuizarea stocurilor, atentia minerilor s-a indreptat catre GTX 1070 si GTX 1080.

Deja au inceput sa apara placi video fara porturi externe denumite „mining version” – www.pcgarage.ro are oferte pentru placile astea cu termene de livrare de 50-60 de zile, comanda minim de 100 de bucati.

Cand se vor ieftini placile video?

Nu prea se intrevede la orizont o revenire a preturilor la normal, si deja multi gameri apeleaza la olx.ro pentru a cumpara placi video SH. Atentie sa nu cumparati placi video coapte de mining ;)

Placile video high-end, cum ar fi GTX 1080 Ti, cele super-custom cu leduri, coolere performante, care erau deja scumpe, au fost afectate mai putin de aceasta nebunie a minatului de monede virtuale.

Happy gaming sau mining, dupa caz ;)

De ce s-au scumpit placile video si multe nu mai sunt pe stoc
5 (100%) 7 votes